Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

DISCRIMINAREA DE GEN LA LOCUL DE MUNCĂ

Discriminarea  de  gen,  indiferent  de  împrejurările  în  care  se  manifestă, constituie o  formă de  marginalizare socială.  Atunci când  discriminarea  de gen  se produce în relaţie cu procesul de educaţie şi pregătire profesională, ori cu condiţiile angajării  în  muncă sau  cu recompensarea  eforturilor  depuse  în  procesul  muncii, atunci aceasta creează prejudicii nu numai în planul demnităţii umane, ci şi în cel al intereselor social-economice ale persoanelor vizate.

În domeniul muncii, există două forme principale de discriminare a femeilor:

– segregarea profesională,  prin  care femeile  realizează un  acces mai  scăzut la anumite posturi;

– discriminare prin  nivelul  de  salarizare,  când pentru  prestarea unei  munci similare cantitativ şi calitativ, femeile primesc o plată diferenţiată faţă de bărbaţi.

Motivele principale ale discriminării femeilor pot fi:

  1. Ideile preconcepute ale  angajatorilor  faţă  calitatea  forţei  de  muncă feminine;
  2. Previziunile angajatorului privind  productivitatea  probabilă  a  muncii femeilor,  ştiut  fiind  că  prestaţia  acestora  poate  fi  întreruptă  de  căsătorie  şi  de naşterea şi îngrijirea copiilor.

Una din formele cele mai întâlnite de discriminare de gen la locul de muncă este hărţuirea sexuală. Hărţuirea sexuală se manifestă cel mai frecvent faţă de femei (dar  mai rar, şi  faţă  de  bărbaţi)  şi,  de  obicei,  vine  din  partea  cuiva  care  deţine  o  poziţie  de superioritate ierarhică la locul de muncă. Hărţuirea sexuală este, de regulă, greu de probat  juridic,  asemenea  cazuri  putându-se  situa  la  limita  dintre  realitate  şi imaginaţie, sau  fiind  doar o  problemă de  receptare a  unor semnale,  mai mult  sau mai puţin subtile.

Hărţuirea  profesională/morală  (mobbing-ul)  poate  avea  sau  nu  şi conotaţiile  unei hărţuiri  sexuale.  Aceasta  însă  presupune  incidenţa  unor  acte de violenţă  fizică  sau/şi  psihică.  În  principiu,  orice  persoană  poate  deveni  într-o situaţie sau alta, victima unui act de hărţuire sexuală sau/şi morală.  Printre  factorii  care  duc  la  hărţuirea  morală  se  numără:  relaţiile  ierarhice neprincipiale,  relaţiile deficitare  dintre  colegii  de  muncă,  nesiguranţa  locului  de muncă, un  spirit concurenţial  greşit  înţeles  şi aplicat  ş.a.  Până  în  prezent, relativ puţine  ţări  au  adoptat  o  legislaţie  specială  în  ceea  ce  priveşte  hărţuirea profesională/morală la locul de muncă.

Discriminarea  socială pe  criterii de  gen  subminează  dezideratul  egalităţii de şanse prin aplicarea unor tratamente preferenţiale, respectiv defavorizante, unor persoane,  cu  motivaţii  ce  implică  direct  apartenenţa  lor  la  un  anumit  gen.

Legislaţia  actuală  a  României  statuează drepturi  egale  pentru  toţi  cetăţenii privind participarea la viaţa economică şi socială, pregătirea şi formarea profesională, angajarea  în  muncă  şi  promovarea,  participarea  la  distribuirea  beneficiilor economice şi protecţia socială în situaţii prevăzute de lege.