Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
DISCRIMINAREA DE GEN LA LOCUL DE MUNCĂ
Discriminarea de gen, indiferent de împrejurările în care se manifestă, constituie o formă de marginalizare socială. Atunci când discriminarea de gen se produce în relaţie cu procesul de educaţie şi pregătire profesională, ori cu condiţiile angajării în muncă sau cu recompensarea eforturilor depuse în procesul muncii, atunci aceasta creează prejudicii nu numai în planul demnităţii umane, ci şi în cel al intereselor social-economice ale persoanelor vizate.
În domeniul muncii, există două forme principale de discriminare a femeilor:
– segregarea profesională, prin care femeile realizează un acces mai scăzut la anumite posturi;
– discriminare prin nivelul de salarizare, când pentru prestarea unei munci similare cantitativ şi calitativ, femeile primesc o plată diferenţiată faţă de bărbaţi.
Motivele principale ale discriminării femeilor pot fi:
- Ideile preconcepute ale angajatorilor faţă calitatea forţei de muncă feminine;
- Previziunile angajatorului privind productivitatea probabilă a muncii femeilor, ştiut fiind că prestaţia acestora poate fi întreruptă de căsătorie şi de naşterea şi îngrijirea copiilor.
Una din formele cele mai întâlnite de discriminare de gen la locul de muncă este hărţuirea sexuală. Hărţuirea sexuală se manifestă cel mai frecvent faţă de femei (dar mai rar, şi faţă de bărbaţi) şi, de obicei, vine din partea cuiva care deţine o poziţie de superioritate ierarhică la locul de muncă. Hărţuirea sexuală este, de regulă, greu de probat juridic, asemenea cazuri putându-se situa la limita dintre realitate şi imaginaţie, sau fiind doar o problemă de receptare a unor semnale, mai mult sau mai puţin subtile.
Hărţuirea profesională/morală (mobbing-ul) poate avea sau nu şi conotaţiile unei hărţuiri sexuale. Aceasta însă presupune incidenţa unor acte de violenţă fizică sau/şi psihică. În principiu, orice persoană poate deveni într-o situaţie sau alta, victima unui act de hărţuire sexuală sau/şi morală. Printre factorii care duc la hărţuirea morală se numără: relaţiile ierarhice neprincipiale, relaţiile deficitare dintre colegii de muncă, nesiguranţa locului de muncă, un spirit concurenţial greşit înţeles şi aplicat ş.a. Până în prezent, relativ puţine ţări au adoptat o legislaţie specială în ceea ce priveşte hărţuirea profesională/morală la locul de muncă.
Discriminarea socială pe criterii de gen subminează dezideratul egalităţii de şanse prin aplicarea unor tratamente preferenţiale, respectiv defavorizante, unor persoane, cu motivaţii ce implică direct apartenenţa lor la un anumit gen.
Legislaţia actuală a României statuează drepturi egale pentru toţi cetăţenii privind participarea la viaţa economică şi socială, pregătirea şi formarea profesională, angajarea în muncă şi promovarea, participarea la distribuirea beneficiilor economice şi protecţia socială în situaţii prevăzute de lege.