Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
EXCLUZIUNEA ŞI INCLUZIUNEA SOCIALĂ
Excluziunea socială este, în primul rând, un fenomen creat de dinamica socială corespunzătoare, marcat de inexistenţa condiţiilor de bază pentru exercitarea cetăţeniei. Incluziunea socială, pe de altă parte, se bazează pe accesul indivizilor şi al familiilor la un set de standarde sociale, sub formă de drepturi sociale. Altfel spus, conceptul se referă la egalitatea în ceea ce priveşte oportunităţile cu scopul de a obţine drepturi egale.
Excluziunea socială afectează viaţa individului şi limitează concomitent posibilităţile acestuia de a-şi atinge potenţialul, producând efecte negative în planul sănătăţii şi bunăstării.
Excluziunea socială poate fi cauzată de factori diverşi, precum genul/apartenenţa etnică, nivelul educaţional, istoricul de viaţă (inclusiv istoricul de familie, caracteristicile individuale), poziţia pe piaţa muncii (statutul pe piaţa muncii – factor esenţial întrucât generează un anumit nivel al venitului), resursele/capitalul de care dispune individul (inclusiv capitalul social, starea de sănătate şi nivelul de bunăstare).
Incluziunea socială este procesul prin care persoanelor expuse riscului sărăciei și al excluziunii sociale li se oferă oportunitățile și resursele necesare pentru a participa pe deplin la viața economică, socială și culturală și pentru a se bucura de un nivel de trai și bunăstare considerat normal în societatea în care trăiesc. Incluziunea socială favorizează participarea la luarea deciziilor, facilitând accesul la drepturile fundamentale pentru persoanele cărora le sunt destinate.
Excluziunea şi incluziunea socială sunt concepte multidimensionale. Dimensiunea economică – venit şi angajare – este fără îndoială decisivă. Dimensiunile urbane, sociale, culturale şi politice trebuie, de asemenea, luate în considerare. Cineva poate fi acceptat din punct de vedere economic dar poate fi exclus din punct de vedere urban cum ar fi (dacă locuieşte într-o zonă considerată a fi foarte proastă).
Termenul de „excluziune socială” a fost des utilizat începând cu anii 1980. Autorităţile publice, atât la nivel european cât şi la nivel guvernamental, sunt acum implicate direct în dezvoltarea politicilor anti-excluziune. Implementarea şi evaluarea unor astfel de politici reprezintă demersuri com plexe. Dificultăţile sunt direct legate de diversitatea grupurilor sociale afectate, de perioadele sărăciei şi excluziunii cât şi de faptul că frecvenţa de repetare a lor este variată.
Consiliul European stabilit următoarele obiective comune pentru prevenirea excluziunii sociale:
- facilitarea accesului la locuri de muncă şi resurse, drepturi, bunuri şi servicii pentru toată lumea;
- prevenirea riscurilor de excluziune, arătând riscurile ce apar în contextul noilor tehnologii informaţionale şi comunicaţionale, necesităţile persoanelor cu dizabilităţi, situaţii personale de criză;
- rezultate din cauza excluderii, cât şi solidaritatea familială;
- să se ajute ceea ce este cel mai vulnerabil– îndeosebi femeile şi bărbaţii care se confruntă cu riscurile persistente ale sărăciei, copiii şi zonele geografi ce cu o incidenţă substanţială a excluderii;
- să fie mobilizate toate persoanele fizice şi instituţiile, îndeosebi prin promovarea participării persoanelor excluse şi oferindu-le astfel dreptul la replică, încorporând măsurile anti-excludere în cadrul tuturor politicilor cât şi încurajarea unui angajament activ din partea tuturor cetăţenilor de a combate excluziunea.