Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute și a le asambla în moduri unice.
Jacque Fresco
Mulțumesc din suflet Asociației Handmade România pentru această oportunitate. Am întâlnit persoane valoroase cu spirit de echipă și cu suflet cald. Mă simt privilegiată să fac parte din acest grup. Vă prețuiesc!!!
O alegere inspirată în trecut, o alegere de suflet în prezent! În curând, 9 ani de emoții, așteptări, progres și multe, multe amintiri... Îti multumesc că nu ai renunțat, îți mulțumesc că ai proiecții în viitor și îți mulțumesc pentru oamenii frumoși din jurul meu! La mulți ani, tuturor! Vă îmbrățișez cu toată dragostea mea!
Vă cunosc de câțiva ani, poate nu mulți însă cu multe momente frumoase. Da, m-ați ajutat să ,, urc munți,, pe care credeam că nu îi pot cuceri. Da, m-ați ajutat să trec peste provocările vieții. Da, mi-am regăsit echilibrul de care aveam nevoie pentru a trăi frumos! Multumesc ca m-ați primit în căsuța voastră! Vă îmbrățișez cu drag sufletele frumoase!
Sunt recunoscătoare să fac parte din Asociația Handmade România, conștientizez că am crescut împreună fiecare în ritm propriu. Mulțumesc pentru fiecare ocazie de a participa la târg!
Îmi aduc aminte de parcă ieri ar fi fost prima întâlnire cu Asociația Handmade România. Noi, cu pași nesiguri și timizi voi, cu căldură, zâmbete și multe încurajări. Ne-ați ajutat să crească încrederea în noi și să reușim multe din visele noastre. Multumim din suflet, fără voi ar fi rămas doar vise!
Lucrurile fine sunt cele care inspiră, care devin hrană pentru suflet și în care te simți specială. Alături de voi am simțit căldura comunității handmade, am simțit evoluție, inspirație....și știu că vor urma alte lucruri minunate, evenimente și implicit amintiri dragi, în urma atâtor ani de muncă și pasiune. Iți mulțumesc Mihaela pentru faptul că o mare parte din ceea ce am ajuns să fiu acum, se datorează și ție! Cuvintele sunt de prisos, după aproape un deceniu împreună.
Sunteți cei care mi-ați dat curaj să pornesc la drum! M-ați ajutat să îmi îndeplinesc visul și mi-ați fost alături încă de la început. E frumos să îți aduci aminte toată viața cine ți-a stat alături la începuturi. Au fost evenimente frumoase care m-au ajutat sa învăț, să mă dezvolt, să prind drag de ceea ce fac și mai ales să primesc admirația celor din jur. Îmi doresc să creștem mari împreună, să facem în continuare lucruri minunate și să reușim să menținem comunitatea asta frumoasă de oameni creativi mulți ani de acum încolo.
Nouă ani în AHMR….sunt mulți, sunt puțini?
Cred că au fost mulți pentru cei care au pornit la drum împreună cu noi dar s-au pierdut pe parcurs şi sunt puțini pentru noi,cei care am rămas în echipă şiîncercăm ca de la un eveniment la altul să venim cu lucruri noi,migălite cu drag pentru constănțeni și nu numai. Cred că o mare realizare a echipei noastre este faptul că de la an la an reușim să înclinăm tot mai mult balanța în favoarea produselor lucrate manual şi în detrimentul celor Made în China.
La mulți ani AHMR, la mulți ani tuturor celor care promovează lucrul de mână şi la mulți ani tuturor celor care ne apreciază strădania! Promitem să nu vă dezamăgim nici în 2019!
Pentru mine, întâlnirea cu echipa AHMR a fost cel mai frumos lucru care mi s-a putut întâmpla. Aici am cunoscut niște oameni talentați și sufletiști, care m-au ajutat să evoluez atât ca artist cât și ca om. Îmi doresc să ne întâlnim la aniversarea a 100 de ani de AHMR. Vă pup și vă iubesc!!!
Despre Asociația Handmade România pot să spun multe lucruri bune și nu sunt deloc exagerări sau dulcegării. De când sunt în Asociație m-am simțit ca într-o familie, unde am găsit înțelegere și bună dispoziție. Am avut parte de 3 locuri de muncă până acum dar, nicăieri nu m-am simțit așa de liniștită și inspirată ca între voi dragele mele. Vă pup și vă îmbrățișez pe toate și vă urez să aveți un an cu multe realizări și la cât mai multe târguri pline de succes!
Pot spune că împreună am format o familie, ne cunoaștem de 9 ani și ne vedem la fiecare ediție cu aceleași emoții ca la început. Împărtășim aceeași pasiune, dăm viață lucrușoarelor făcute din inima noastră. Sper din tot sufletul să sărbătorim cât mai mulți ani împreună!
Mulțumesc celei care a avut încredere în mine timp de ...Ce mai contează numărul anilor? Nu șterg nicio zi din timpul petrecut alături de tine zilele frumoase mi-au dăruit bucurii, celelalte experiențe. Mulțumesc om frumos, încă nu s-a terminat timpul împreună!
Fiecare dintre noi are un vis, iar Asociația Handmade România a apărut în viața mea permițând continuarea visului meu,aducând noi experiențe, oameni minunați pe care am avut ocazia să-i cunosc în acești ani.
Mulţumesc echipei Asociației Handmade România fără de care nu aș fi putut să-mi realizez visul.
Eu nu cred în întâmplări, întâlnirea mea cu Asociația Handmade România trebuia să se producă ca eu să evoluez în toți acești ani ca om, ca prieten și nu în ultimul rând ca artizan. Sunteți familia mea, am învățat multe de la voi, faceți parte din viata mea...Vă pup și vă iubesc!