Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

METODE ŞI TEHNICI DE CĂUTARE A UNUI LOC DE MUNCĂ

Pasul 1: Găseşte-ţi direcţia

După absolvirea facultăţii, eşti absolut sigur de ceea ce vrei să faci, nu? Dacă nu, acum e timpul să determini care-ţi sunt punctele forte şi să identifici ce fel de carieră ţi se potriveşte. Eşti genul de om căruia îi place să fie înconjurat de alte persoane? Sau eşti mai fericit făcând calcule sau creând programe informatice? Trebuie să ai în vedere toate punctele tale forte, punctele slabe, dorinţele, lucrurile care nu-ţi plac şi interesele tale

Atunci când te gândeşti la viitoarea ta carieră. Citeşte despre tipurile de slujbe care te interesează şi vorbeşte cu cei care au slujbe care ţi se par interesante. Concentrează-te pe funcţii şi domenii care se potrivesc intereselor şi calităţilor tale, dar mai ales pe ceea ce ţi-ar place cel mai mult să faci în viaţă.

Pasul 2: Cercetează

E vital să cunoşti cât de multe poţi despre companiile care te interesează şi să iei în considerare toate opţiunile. Trebuie să fii receptiv la oportunităţile oferite de companiile şi industriile la care nu te-ai mai gândit pană atunci. Odată ce ai identificat companiile ţintă, accesează paginilor web ale acestor companii, citeşte ştiri şi vorbeşte cu angajaţi actuali pentru a afla cât de mult posibil. Nu uita să analizezi şi stabilitatea companiei. Va exista compania şi pe termen lung?

Pasul 3: Documentare

E important să ai uneltele potrivite pentru orice sarcină. Uneltele necesare căutării unei slujbe sunt un CV, o scrisoare de intenţie şi un portofoliu al muncii tale. Alocă timp pentru crearea unui CV şi a unei scrisori de intenţie care să transmită punctele tale forte şi experienţa ta.

 Pasul 4: Networking

Una din cele mai importante sarcini în orice căutare de slujbe e crearea de reţele. Profită de orice resurse ai, prieteni care au absolvit înaintea ta şi lucrează deja, prieteni ai părinţilor tăi, foşti profesori şi vecini. Trimite emailuri în care să-ţi întrebi cunoştinţele dacă ştiu pe cineva care te-ar putea ajuta. Dă-ţi CV-ul pe la cunoscuţi şi cere-le să-l dea şi ei mai departe. Sună-ţi cunoscuţii ca să afli dacă ştiu pe cineva care lucrează la o firmă la care eşti interesat să te angajezi.

Pasul 5: Joacă-ţi rolul

Dacă vrei să te alături lumii profesioniste, trebuie să te porţi şi să arăţi deosebit. Cumpără un costum şi poartă-l la toate interviurile. Asigură-te că adresa ta de e-mail şi mesajul de întâmpinare al mesageriei vocale sunt adecvate. Ar trebui să te comporţi profesionist şi acasă. Fii pregătit pentru un telefon sau un interviu telefonic oricând. Cu cât te comporţi mai mult ca un profesionist, cu atât oamenii te vor considera mai mult un profesionist.

Pasul 6: Nu renunţa

Lumea reală poate fi o adevărată provocare. Fă-ţi planuri realiste şi admite că, probabil, va trebui să porneşti de jos şi să munceşti pentru a ajunge cât mai sus. Probabil te vei confrunta cu respingeri când vei căuta primul tău loc de muncă, dar toată lumea trece prin asta. Fii pro-activ, persistent şi rămai încrezător că există o slujbă minunată acolo, afară, pentru tine.