
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

RECOMANDĂRI UTILE PENTRU REORIENTAREA PROFESIONALĂ
Desigur, tot procesul reconversiei profesionale ar trebui să aibă ca finalitate obținerea unui job pe care tu ți-l dorești fie într-un domeniu similar celui în care ai activat până acum, fie în unul cu totul nou. Pentru aceasta, însă, este bine să ții cont de unele recomandări ale specialiștilor din domeniul resurselor umane și al recrutărilor, cum ar fi:
- fă o evaluare a situației în care te afli– dacă ai rămas fără job, vezi care sunt motivele pentru care acest lucru s-a întâmplat; dacă vrei să îți schimbi actualul loc de muncă, vezi ce te nemulțumește cel mai mult (salariul, relația cu șefii sau colegii, lipsa oportunităților de promovare, programul stresant, rutina sarcinilor pe care le ai de îndeplinit);
- identifică-ți interesele, valorile și abilitățile– fă o trecere în revistă a ceea ce ai realizat până acum și identifică acele lucruri care te motivează și care te recomandă; gândește-te la proiectele care te-au pus cel mai bine în valoare și care ți-au adus cele mai mari satisfacții;
- listează carierele alternative– în funcție de interesele, aptitudinile și calificările pe care le ai sau pe care le poți avea, listează ce alte profesii ți s-ar potrivi, în afară de cea actuală;
- documentează-te– informează-te despre ce joburi sunt disponibile, care este profilul pe care angajatorii îl caută pentru ele; vezi ce îți lipsește sau ce ai putea îmbunătăți la tine pentru a răspunde cerințelor;
- creează-ți contacte directe– caută să intri în contact cu oameni care lucrează deja în domeniile în care ai vrea și tu să activezi; află de la ei care sunt avantajele și dezavantajele, ca să ai așteptări cât mai realiste;
- optează pentru cursurile de calificare și recalificare– alege acele cursuri de reconversie profesională (training, programe de specializare) care îți vor fi de folos în noua carieră;
- identifică activitățile care te pot ajuta– odată ce te-ai hotărât să lucrezi în domeniul construcțiilor, de exemplu, vezi ce activități de voluntariat poți face și care te-ar putea ajuta să vezi concret dacă un asemenea job ți s-ar potrivi sau nu.