Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Realizare profesionala la standarde europene
Dă puțin timpul înapoi și amintește-ți de perioada în care voiai să fii mare. Mai ții minte când ai făcut pentru prima oară greșeala asta? Poate că încă din grădiniță, când îți doreai să plimbi și tu în spate cutiile alea cu desene atrăgătoare de pe umerii copiilor care mergeau deja la școală.
Sau poate că doar în școală, când abia așteptai să vezi dacă la liceu tipii ăia chiar trebuie să scrie repede, cum se zvonește, pentru că profesorii, la fel ca popa, nu repetă de două ori. Ori probabil la facultate, unde profesorii predică în deșert, că acolo ”e viață” și oricum nu stai să îi asculți.
Sau poate ai sărit toate etapele astea și tot ce voiai era ”să fiu ca ai mei”. Mai înalt, mai puternic, mai independent. Oricum ar fi, dorință îndeplinită. Bine te-am găsit în lumea după care tânjeai! E în regulă, nu te putem condamna; aparent e o afacere reușită să dai înghețata din mână pe laptopul de pe birou.
Adevărul e că, în realitate, lucrurile nu sunt atât de rele precum s-ar putea să pară. Trebuie doar să ții cont de unele sfaturi-cheie pe care dacă le aplici încă de la început de drum îți vei face viața mai ușoară.
1) E în regulă ca primul job să nu fie ”jobul visat”
Știm, se vorbește mult de ”the dream job” și toate discuțiile astea de multe ori utopice s-ar putea să îți creeze niște false așteptări și să vezi lucrurile mult mai dramatice decât sunt de fapt. Nu vrem să spunem că nu există jobul ideal, ci doar că în etapa în care ești tu acum ar trebui să te concentrezi mai degrabă să explorezi ce înseamnă lumea asta profesională decât să îți setezi obiective atât de irealiste.
Nu te frământa prea mult la gândul că nu ai cel mai minunat job și nici măcar că nu lucrezi în domeniul în care ai vrea. Fă internship-uri, încearcă joburi accesibile, explorează! Vezi întâi ce înseamnă un sistem de lucru, obișnuiește-te cu programul, creează-ți relații profesionale. Asta înseamnă ”ideal” în această etapă.
2) Trebuie să accepți că vei face asta toată viața
Ultima oară când te-ai uitat la ceasul ăla era ora 14. Acum e 14:01. Da, doar un minut a trecut. Nu, nu trăiești într-o realitate paralelă, unde timpul trece mult mai greu. ”Cum de mai sunt 4 (patru!) ore până plec acasă?”, ”Cum voi rezista să stau atât în fiecare zi, timp de 45 de ani?” ”Oare nu pot să dorm? Măcar un pic?”.
Liniștește-te, senzația asta nu o să țină 45 de ani de acum înainte. Odată ce te obișnuiești cu tot ce înseamnă viața profesională, trecerea timpului o să revină la normal. Ba chiar o să existe zile în care vei constata cu o oarecare panică că e deja ora 5 și tu mai ai atâtea lucruri neterminate.
3) Updatează-ți mereu CV-ul
Cu toate că ai găsit deja un job, nu îți neglija CV-ul! Ba chiar pentru că ai găsit un job nu îți neglija CV-ul! În primul rând datorită (sau mai degrabă din cauza) faptului că trăim într-o lume a vitezei, unde e atât de important să fii primul care se remarcă, deci trebuie să fii mereu pregătit să aplici cu un CV ”la zi” în cazul în care apare o oportunitate.
Apoi, crede-ne, nu e o muncă deloc ușoară să îl actualizezi după mai mult timp. Asta, desigur, pentru că vrei să creezi unul puternic prin care să te remarci, că tot am amintit, nu doar să trântești acolo o simplă și lungă listă de responsabilități.
4) Nu ești singurul om care din când în când crede că habar nu are ce face
Una dintre cele mai mari vulnerabilități pe care le poate avea un angajat se numește ”sindromul impostorului”. Chestia asta ni se întâmplă multora, ba chiar majorității dintre noi (70% dintre adulți, conform studiilor). În principiu, sindromul impostorului se manifestă prin îndoieli cu privire la propria capacitate de performanță, vinovăția de a ocupa un loc de muncă și de a primi recompense care nu ți se cuvin.
Cu alte cuvinte, chiar în pofida unor rezultate excelente, sunt șanse să ai momente în care te vei teme că nu ești atât de inteligent și de capabil pe cât te cred alții. Referitor la acest aspect, probabil cel mai imporant sfat ar fi să te observi, să fii sincer cu tine însuți și să-ți setezi din start niște obiective realiste. Câteodată, ”se poate și mai mult” poate fi o deviză periculoasă.
5) S-ar putea să-ți urăști jobul, dar să-ți iubești colegii
Se știe că nimic nu unește oamenii mai mult decât antipatiile comune. Să-ți urăști jobul împreună cu colegii tăi e o experiență bună de a te conecta cu ei și e o etapă prin care mai toată lumea trece la un moment dat. Dar e important să nu acumulezi prea mult din nemulțumirea altora și nici să nu lași ca sentimentele lor în legătură cu jobul să îți influențeze starea și propriile trăiri în raport cu locul de muncă.
6) S-ar putea să-ți iubești jobul și să-ți urăști colegii
Probabil ai mai auzit de clișeul ”suntem ca o familie”. Adevărul e că fix așa și e. La fel ca în cazul familiei, pe colegi îi primești, nu îi alegi (numai dacă nu ești tu HR Manager). În plus, faptul că îți petreci jumătate din zi cu ei vine în sprijinul afirmației ăsteia. În orice caz, ideea e că trebuie să înveți să îi accepți și să lucrezi încontinuu la atitudinea ta, pentru că acesta e singurul lucru pe care chiar îl poți controla.
Probabil te gândești că ar fi mai ușor să schimbi jobul, dar în majoritatea cazurilor asta nu înseamnă decât mizerie ascunsă sub preș. Pentru că situația s-ar putea să se repete și altundeva, în funcție de norocul pe care îl ai. Și tocmai faptul că depinzi de această ruletă rusească face din acea atitudine ”lucrată” de care aminteam și de capacitatea de a-ți face treaba indiferent de mediu să fie atât de valoroase.
7) La început e ciudat să bei cu șefii tăi
Fie că o să fie vorba de un prim team-building sau pur și simplu o ieșire în oraș, te sfătuim să ții cont de o regulă de aur: rămâi cu un pahar în spatele șefului tău.
BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA HANDMADE ROMANIA
PARTENER:
Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – IDRU
Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României