Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Tineri educati in Regiunea Sud-Est

 Ce înseamnă accesibil?

„Accesibil” înseamnă că unei persoane cu dizabilități i se oferă posibilitatea de a obține aceleași informații, de a se angaja în aceleași interacțiuni și de a se bucura de aceleași servicii ca o persoană fără dizabilități într-o manieră la fel de eficientă și la fel de integrată, cu o ușurință substanțial echivalentă utilizare. Persoana cu dizabilități trebuie să poată obține informațiile la fel de complet, egal și independent ca o persoană fără dizabilități.”

Acestea includ site-uri web, tehnologii pentru clasă, sisteme de management al învățării, videoclipuri și documente.

Ce este tehnologia accesibilă?

Tehnologia accesibilă este o tehnologie care a fost concepută astfel încât să poată fi accesată de toți utilizatorii. Acestea includ documente electronice, site-uri web, software, hardware, video, audio și alte tehnologii. Oamenii care interacționează cu tehnologia sunt extrem de diverși. Au o mare varietate de caracteristici și nu putem presupune că toți folosesc un monitor tradițional pentru ieșire sau tastatură și mouse pentru intrare. Luați în considerare acești utilizatori:

Majoritatea persoanelor nevăzătoare folosesc fie ieșire sonoră (produse numite cititoare de ecran care citesc conținut web folosind vorbire sintetizată), fie ieșire tactilă (un dispozitiv Braille reîmprospătabil).

Persoanele cu dificultăți de învățare, cum ar fi dislexia, pot folosi, de asemenea, semnale sonore.Persoanele cu vedere redusă pot folosi software de mărire a ecranului care le permite să mărească o porțiune a ecranului vizual.

Mulți alții cu o vedere mai puțin decât perfectă pot mări fontul pe site-uri web folosind funcții standard ale browserului, cum ar fi Ctrl + în Windows sau Command + în Mac OS X. Persoanele cu deficiențe motorii fine pot să nu poată folosi un mouse și, în schimb, să se bazeze exclusiv pe comenzile de la tastatură sau să folosească tehnologii de asistență, cum ar fi recunoașterea vorbirii, indicatoarele de cap, bețișoarele sau sistemele de urmărire a ochilor.

Persoanele surde sau cu probleme de auz nu pot accesa conținutul audio, așa că videoclipul trebuie să fie subtitrat, iar sunetul trebuie transcris. Persoanele fizice pot folosi dispozitive mobile, inclusiv telefoane, tablete sau alte dispozitive, ceea ce înseamnă că folosesc o varietate de dimensiuni de ecran și o varietate de gesturi sau alte interfețe de utilizator pentru a interacționa cu dispozitivele lor și pentru a accesa conținut.

Asigurarea accesului fizic, informațional și comunicațional, al persoanelor cu dizabilități, la produsele, serviciile și programele pe care societatea le pune la dispoziția membrilor săi.

Accesibilitatea reprezintă baza participării depline a persoanelor cu dizabilități la viața socială. Dincolo de importanța în sine a asigurării dreptului de acces, realizarea lui în practică reprezintă în același timp și poarta spre exercitarea drepturilor pe toate dimensiunile vieții: educație, sănătate, protecția juridică a drepturilor, ocupare, protecție socială, viața independentă.  Pentru o proporție semnificativă a persoanelor cu dizabilități, accesul la clădirile de locuit, spațiile de muncă, clădirile disponibile pentru public, infrastructura de transport și alte facilități, rămâne o barieră semnificativă. Accesul la mediul fizic reprezintă unul dintre aspectele centrale ale Convenției și o condiție care restrânge sau facilitează abilitatea de a utiliza serviciile sociale, educaționale și de sănătate, de a ocupa un loc de muncă, de a se implica în forme de participare publică, și de a trăi independent și autonom. Barierele fizice pot apărea ca urmare a unei proiectări neincluzive a spațiului construit și a deficiențelor de adaptare, rezultatul fiind mobilitatea și utilizarea precară a acestora. Blocajele fizice pot apărea în accesarea mediului fizic și sunt diferite în funcție de tipul dizabilității: utilizarea propriei locuințe, accesul la și dinspre propria locuință, utilizarea spațiilor pietonale, utilizarea trotuarelor și a trecerilor de pietoni, intrarea și ieșirea în și din clădirile deschise publicului, utilizarea dotărilor acestor clădiri și a serviciilor furnizate, accesul la alte spații publice. Accesul persoanelor cu dizabilități la instituțiile deschise publicului3 este restricționat.  Doar 33% din persoanele cu limitări severe nu au avut dificultăți la accesarea instituțiilor destinate publicului, în timp ce 35% nu s-au deplasat pentru a accesa aceste instituții, iar 32% au întâmpinat bariere: au experimentat mici dificultăți (15%), mari dificultăți (14%) sau chiar nu au putut accesa clădirile (3%). Procentul persoanelor cu unele limitări care nu au avut niciun fel de dificultate de acces este, la rândul său, semnificativ mai mic decât al persoanelor fără limitări: 68% față de 91%. Persoanele cu dizabilități au dificultăți semnificative în accesarea propriilor locuințe.  Doar 80% dintre persoanele cu unele limitări și doar 44% dintre persoanele cu limitări severe nu au avut probleme de acces la propria locuință, față de 96% în cazul persoanelor fără limitări. Aceste procente sunt și mai mici în mediul rural: 76% pentru populația cu unele limitări și 38% pentru populația cu limitări severe.

Îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilități la informații și comunicații accesibile

Descrierea situației: Mediul informațional și comunicațional trebuie să fie adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilități care accesează (i) produse disponibile și în format fizic, și (ii) produse și servicii disponibile doar ca parte a sferei tehnologiei informației și comunicațiilor.  Accesul la spațiul fizic public presupune, în mod complementar, accesul la informație și comunicare, funcții care ghidează utilizarea. De exemplu, exponatele fizice de muzeu nu sunt disponibile pentru persoanele nevăzătoare, iar în acest caz poate fi utilizată informație verbală pre-înregistrată pentru a furniza o descriere.  În mod similar cu accesul la mediul fizic, accesul la mediul informațional și comunicațional al persoanelor cu dizabilități este o temă inter-sectorială. Accesul la mediul informațional și comunicațional al persoanelor cu dizabilități presupune apelul la metode, limbaje și tehnologii alternative, particularizate în funcție de abilitățile persoanelor cu dizabilități: interpretarea în limbaj mimico-gestual sau scrierea Braille, cititoarele de text, semnalele sonore, pictogramele și semnele specifice, comenzile vocale.  Odată cu aprobarea Directivei (UE) 2019/882 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind cerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (sisteme hardware de uz general și sistemele de operare ale acestora, terminale de plată, e-readere, servicii de comunicații electronice,  servicii mass-media audiovizuale, servicii de comerț electronic, comunicațiilor de urgență) există obligația de transpunere a acesteia în legislația națională pâna la data de 28 iunie 2022 și, începând cu 28 iunie 2025 aplicarea acesteia.  Persoanele cu limitări au o probabilitate mai scăzută decât celelalte persoane, de acces la informațiile oferite de instituțiile sau serviciile destinate publicului, iar această probabilitate scade și mai accentuat pentru persoanele cu limitări severe.  În 2020, 71% dintre persoanele fără limitări au accesat fără dificultăți informațiile serviciilor și instituțiilor pentru public, dar același lucru îl susțin doar 51% dintre persoane cu unele limitări și 30% dintre persoanele cu limitări severe. Cea mai mare parte a persoanelor cu limitări nu utilizează internetul pentru a accesa instituțiile și serviciile pentru public iar dintre cei care apelează la această metodă, o proporție importantă experimentează dificultăți.  Cea mai mare parte a persoanelor cu dizabilități nu a utilizat internetul: 50% dintre persoanele cu unele limitări și 64% dintre cele cu limitări severe. Există mai mulți factori care necesită abordare pentru a rezolva problema accesibilității informaționale și comunicaționale:   11  Cadrul normativ existent nu cuprinde cerințe specifice de accesibilizare informațională și comunicațională a bunurilor și serviciilor.  Există o lipsă acută de interpreți în limbaj mimico-gestual autorizați, la nivel național oferind servicii în acest sens un număr de 108 persoane.  Implementarea prevederilor privind obligația asigurării interpretării în limbaj mimico-gestual de către canalele de televiziune este de cele mai multe ori minimală. În ultimii ani au fost dezvoltate prevederi legislative privind accesibilizarea site-urilor instituțiilor publice, însă procesul de implementare a acestora nu a fost încă finalizat.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA HANDMADE ROMANIA

PARTENER:
Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – IDRU

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României