Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Integrare durabila a tinerilor NEETs prin cresterea ocuparii si dezvoltarea antreprenoriatului

Antreprenorii reprezintă motorul sistemului capitalist; ei sunt cei care creează acea multitudine de firme si organizații care generează cele mai multe locuri de muncă la nivel mondial și din rândul cărora se vor dezvolta viitoarele corporații multinaționale. Toate corporațiile multinaționale actuale au pornit ca și idei de afaceri ale unor antreprenori care prin muncă, perseverență, relații sau noroc au reușit să supraviețuiască și să se dezvolte în mod spectaculos.

Când ne referim la antreprenoriat ne putem pune întrebarea dacă acesta reprezintă o calitate înnăscută – pe care unele persoane o posedă, iar altele nu – sau poate apărea chiar ideea că o ființă supremă ar fi distribuit aleatoriu ”darul” antreprenoriatului în întreaga lume, fiind mai generoasă în unele părți ale lumii, mai degrabă decât în altele. Deși unele caracteristici individuale pot acționa ca factori stimulanți către activitatea antreprenorială, antreprenoriatul nu este nici înnăscut, nici fortuit: este mai degrabă rezultatul mediului în care individul trăiește. Educația antreprenorială reprezintă în acest caz un instrument puternic (deși nu suficient) pentru dezvoltarea societăților antreprenoriale. Evident, în orice societate, vor exista întotdeauna cei care nu vor fi niciodată interesați să fie antreprenori, precum și cei care vor fi antreprenori, indiferent de condițiile existente. 

 

Antreprenoriatul este în primul rând un mod de gândire. Pentru a înțelege mai exact antreprenoriatul vom recapitula în primul rând definițiile formulate până în prezent de către experții interesați de studiul acestui domeniu. Și vom vedea ce înseamnă să fii antreprenor.

Antreprenorul nu este cel care conduce o companie cu mulți angajați. Este cel care are un business. De aceea noi spunem mereu că freelancerul este antreprenor.

 

Antreprenoriatul este, mai presus de toate, o atitudine care se transformă într-un comportament. Astfel, este esențial ca învățarea sa să fie abordată dintr-o perspectivă comportamentală și de dezvoltare personală. 

Una din multiplele definiții propuse este următoarea: „un proces prin care indivizi și grupuri mobilizează un ansamblu unic de resurse pe care le utilizează pentru a crea valoare și a exploata oportunitățile existente pe piață.”

Antreprenoriatul trebuie corelat și cu perspectiva legală, esențială și prioritară în manifestarea oricărei forme de antreprenoriat. În termeni legali, pentru a desfășura o activitate economică, orice business are nevoie de o formă de organizare guvernată de legislația din România.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA HANDMADE ROMANIA

PARTENER:
FUNDAȚIA CRIMM

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României