Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Integrare durabila a tinerilor NEETs prin cresterea ocuparii si dezvoltarea antreprenoriatului

Un plan de afaceri îți oferă o imagine de ansamblu a etapelor de dezvoltare a afacerii și te ajută să ai mereu la îndemână cele mai importante informații despre compania ta.

Plan de afaceri – de ce să-l faci

Un plan de afaceri este, dacă dorești, o hartă virtuală care trasează parcursul afacerii tale.

Te ajută, după cum îi spune chiar numele, să planifici.

Și chiar dacă lucrurile se modifică de-a lungul timpului, iar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg (ca să nu ocolim nici dictoanele românești), planul de afaceri îți va oferi reperele de care ai nevoie pentru a vedea încotro te îndrepți și care sunt obiectivele la care ar trebui să ajungi.

Planul de afaceri este un raport scris în care antreprenorul prezintă toate datele relevante referitoare la crearea sau funcționarea business-ului său.

În cazul în care antreprenorul înființează o întreprindere nouă, planul de afaceri trebuie să ofere răspunsuri la întrebări precum ”cum” și ”de ce” va fi înființată.

Planul de afaceri este util:

➢ Antreprenorului – cel care dorește să înceapă o afacere pe cont propriu

➢ Investitorului – cel care contribuie cu resurse financiare în afacere, fără a se implica în administrarea acesteia

➢ Finanțatorului – cel care acordă finanțarea planului de afaceri

➢ Decidentului – cel de a cărui aprobare depinde demararea afacerii

Avantajele elaborării unui Plan de afaceri

Realizarea planului de afaceri are câteva avantaje:

  • permite evitarea multor greşeli cauzate de lipsa de informare (cunoaşterea insuficientă a concurenţilor sau clienţilor, cunoaşterea insuficientă a unor concepte economice sau tehnice implicate în activitate);
  • prin planificarea detaliată a veniturilor şi cheltuielilor, reduce semnificativ riscul apariţiei problemelor cu fluxul de numerar, una din cauzele principale de eșec în primele etape de funcționare ale noilor afaceri;
  • permite selectarea celor mai avantajoase surse de finanţare;
  • creşte credibilitatea întreprinzătorului în fața investitorilor și partenerilor de afacere;
  • întărește abilitățile de planificare ale antreprenorului, care va fi mai bine pregătit şi capabil să se adapteze mai rapid la schimbări.

Greșeli frecvente în întocmirea unui Plan de afaceri

Mulți antreprenori fac următoarele greșeli în întocmirea planurilor de afaceri:

  • antreprenorul este mult prea optimist; veniturile planificate sunt prea mari în raport cu realitatea și multe riscuri sunt trecute cu vederea;
  • investiția este supradimensionată față de posibilitățile antreprenorului și/sau nevoile pieței;
  • nu sunt analizate cu atenție nevoile clienților; oricât de inovator este produsul sau serviciul nou oferit, poate clienții vizați chiar nu au nevoie să îl utilizeze.

Planul trebuie să fie adecvat naturii afacerii iniţiate. Valoarea unui plan de afaceri este dată și de modul de prezentare (bine scris, organizat, ilustrat dacă e nevoie, etc.) şi fundamentarea acestuia.

Nu există o structură fixă a planului de afaceri, aceasta poate varia în funcţie de cerinţele informaţionale cărora trebuie să le răspundă planul de afaceri – de exemplu, funcţie de:

  • destinatarul final: proprietarii afacerii sau investitorii potenţiali;
  • vechimea firmei: planul de afaceri pentru o firmă nouă va fi diferit de cel pentru un proiect al unei firme existente;
  • specificul activităţii firmei;
  • amploarea proiectului de afaceri.

Există însă câteva elemente de bază care se regăsesc în majoritatea planurilor de afaceri:

  • scurtă prezentare a firmei;
  • descrierea activităţii curente a firmei;
  • descrierea investiţiilor care se doresc a fi realizate;
  • descrierea produsului sau serviciului său şi a pieţei căreia
  • i se adresează;
  • descrierea strategiei de vânzări;
  • descrierea concurenţei;
  • diverse proiecţii financiare.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA HANDMADE ROMANIA

PARTENER:
FUNDAȚIA CRIMM

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României