Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Integrare durabila a tinerilor NEETs prin cresterea ocuparii si dezvoltarea antreprenoriatului

Interviul este esențial în obținerea unui loc de muncă, iar impresia pe care o lași potențialului angajator cântărește mult în selecția pe care acesta o face în rândul candidaților. Există numeroase strategii, recomandări și abordări, iar printre acestea se numără și metoda STAR (Situation-Task-Action-Result adică situație, sarcină, acțiune, rezultat), care îți permite să demonstrezi că deții experiența și abilitățile necesare pentru jobul la care ai aplicat.

 

CE ESTE METODA STAR

STAR este una dintre variantele posibile de interviu. Cu toate acestea, metoda este orientată mai mult către cel care răspunde întrebărilor formulate de potențialul angajator, formulând replicile în mod specific. În fapt, tocmai metoda de structurare a răspunsurilor deosebește tehnica STAR de alte tipuri de dialog cu recrutorul și te poate ajuta să reacționezi la orice întrebare, inclusiv la cele referitoare la competențe, experiență și abilități, ca un expert.

Specific este faptul că indiferent de modul în care îți sunt adresate întrebările, prin varianta STAR vei putea oferi detalii despre o acțiune, sarcină sau o performanță anterioară, utilizând cuvinte puternice care definesc un comportament pozitiv, orientat către succes, care nu poate decât să cucerească interlocutorul.

Metoda permite răspunsuri concise, convingătoare, puternice și te ajută să-ți promovezi rezultatele, sporindu-ți șansele de a obține un loc de munca. Mai mult, replicile tale vor fi mai ușor memorate de recrutori, ceea ce este un atu important, mai ales când este vorba despre un job cu mulți aplicanți. 

Tehnica STAR este utilă în interviurile clasice, dar și pentru cele comportamentale, se poate folosi la dialogul față în față, dar și la interviurile online sau telefonice.

TEHNICA STAR

Răspunsurile care urmăresc tehnica STAR sunt construite urmând patru elemente esențiale:

Situația – în care stabilești contextul și detaliile necesare;

Sarcina – prezentarea responsabilității legate de situația menționată anterior;

Acțiunea – unde prezinți pașii urmați pentru soluționarea sarcinii;

Rezultatul – punctarea beneficiilor aduse de acțiunea întreprinsă.

Folosind această strategie de răspuns, vei oferi la fiecare întrebare o situație concretă despre ceea ce ai făcut și ai realizat sau obținut.

Evident că nu poți ști exact care vor fi întrebările ce-ți vor fi adresate la interviu, dar oricât ar fi ele de variate, acestea sunt orientate în mod specific către activitatea profesională, reflectată în caracteristicile jobului pentru care aplici. În aceste condiții, îți poți imagina câteva zeci de posibile întrebări, astfel încât să-ți faci un tipar al răspunsurilor care să urmărească schema: situație, sarcină, acțiune, rezultat.

BENEFICIAR:
ASOCIAȚIA HANDMADE ROMANIA

PARTENER:
FUNDAȚIA CRIMM

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României